Incendiu într-un apartament din Cluj, înainte de Paște. „A fost afectat tavanul și mobilierul”

Updated on mai 4, 2024 Incendiu într-un apartament din Cluj, înainte de Paște. „A fost afectat tavanul și mobilierul” 1

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în apartamentul unui bloc situat pe strada Aurel Vlaicu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Mai exact, flăcările se manifestă în zona bucătăriei. Până acum nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale. La misiune iau parte 2 autospeciale cu apă și spumă, autoscara, în vreme ce partea medicală este asigurată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, scrie Actual de Cluj.

Incendiul a fost lichidat, manifestându-se în zona bucătăriei de aproximativ 12 mp. A fost afectat tavanul și mobilierul. În apartament nu se afla nicio persoană și nu s-a impus evacuarea locatarilor. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la o defecțiune a hotei din bucătărie.

Update: „Incendiul a fost lichidat, manifestându-se în zona bucătăriei de aproximativ 12 mp. A fost afectat tavanul și mobilierul. În apartament nu se afla nicio persoană și nu s-a impus evacuarea locatarilor. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la o defecțiune a hotei din bucătărie”, a transmis ISU Cluj, conform Ziua de Cluj.

ISU Cluj: „Cu ocazia Zilei de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale, ISU Cluj va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, astfel încât, la nevoie, vor fi dispuse măsuri de răspuns la orice situație de urgență.

Drept urmare, peste 160 de pompieri, respectiv 150 de mijloace și autospeciale pentru intervenție sunt disponibile în permanență în caz de nevoie pentru stingerea incendiilor, asistență SMURD sau evacuare în situații de urgență.
Inspecția de Prevenire desfășoară controale tematice și acțiuni de informare la obiectivele religioase din județul Cluj. Totodată, inspectorii ISU Cluj vor fi pe teren și pe timpul slujbelor.
Vă dorim o minivacanță liniștită!”

Advertisements
error: Content is protected !!