Chiar dacă a avut succes în celelalte patru mandate la CFR Cluj, câștigând patru titluri, nu toată lumea are o părere bună despre Dan Petrescu.
Dorin Goian (43 de ani), fost internațional cu 60 de selecții la prima reprezentativă, l-a criticat pe tehnicianul CFR-ului pentru tactica pe care a abordat-o în ultimele trei mandate petrecute în Gruia.
”Personal, nu cred în aceste reveniri ale lui Dan Petrescu la CFR, nu mi-a plăcut niciodată CFR-ul cu el, cu tot respectul. Stilul de joc e închis. Nu e pe gustul meu. Să nu uităm că, atunci când vine, își face un lot de 35 de jucători scumpi, nu toți de nivelul banilor. Asta e strategia lui, un lot mare, numeric, bani mulți, nu e pe gustul meu”, a declarat Dorin Goian, citat de digisport.ro.
Dan Petrescu a semnat deja un contract valabil pentru trei ani cu CFR Cluj, dar patronul Ioan Varga (52 de ani) anunță că i-ar putea oferi tehnicianului încă un asemenea contract, iar astfel ar ajunge la un angajament de șase sezoane cu ardelenii.
”(Cu Dan Petrescu cum rămâne?) Trei ani și e posibil să îi mai dăm trei ani. Eu așa cred, că vor fi încă patru-cinci ani cu CFR Cluj campioană. Dan a dovedit și încă dovedește. Se potrivește mănușă spiritului lui CFR Cluj. Nimeni nu îl poate ajunge. Nu se compară nimeni cu el”, a spus Ioan Varga.
Basarab Panduru a analizat revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj
Basarab Panduru, fost internațional român, a evidențiat că pe de o parte e bine că Petrescu a revenit la CFR Cluj înainte de încheierea stagiunii, iar pe de altă parte nu e bine, căci dacă ratează Europa vina ar putea fi aruncată pe umerii săi.
”Tu vii la CFR Cluj, iar lumea aşteaptă foarte multe de la tine. Dacă pierzi meciurile, lumea se va îndoi de tine. Dacă vei câştiga, toată lumea pleacă cu entuziasm în sezonul nou. Dar e cu dus şi întors. Dacă nu califică echipa în Europa, atunci o să se spună că el e de vină.
Totuşi, te ajută să vii acum la echipă, vezi şi tu cu ce jucători continui, cu ce jucători mergi mai departe în cantonament. E un mare avantaj, trebuie să profiţi de asta”, a spus Basarab Panduru.