Updated on decembrie 21, 2023 Un accident rutier grav s-a produs azi noapte pe DN1C, în comuna Răscruci. Potrivit Poliției, un conducător auto de 36 de ani, din județul Caraș-Severin, care se deplasa în direcția municipiului Gherla ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care autovehiculul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp de electricitate.
“Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute la un accident rutier petrecut la ieșirea din localitatea Jucu Herghelie înspre localitatea Răscruci.
La fața locului au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile cu un bărbat în stop cardio respirator încarcerat în acesta. Totodată s-a constatat faptul că poziția autoturismului bloca calea ferată din vecinătatea DN1C.
Pompierii au acționat pentru descarcerarea victimei și începerea manevrelor de resuscitare în colaborare cu echipajele SMURD. Totodată, prin dispeceratul integrat s-a anunțat compania de căi ferate pentru a fi oprit traficul feroviar pe linia obstrucționată.
Din păcate, bărbatul extras din autoturism nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat”, a transmis ISU Cluj.
Accident grav cu două autoturisme și un autocar la Fundătura
Un accident în care au fost implicate două autoturisme și un autocar s-a produs seara trecută la Fundătura, pe drumul Cluj – Gherla.
„Este anunțat un accident rutier petrecut pe raza localității Fundătura. Din primele informații ar fi două autoturisme avariate”, a informat inițial ISU Cluj.
Reprezentanții ISU revenit cu mai multe detalii
„Ulterior autoturismele au fost acroșate și de un autocar, care circula fără pasageri. Un bărbat de aproximativ 20 de ani este consultat de către echipajul SMURD și urmează să fie stabilit dacă va fi transportat la spital”, mai spuneau cei de la ISU, seara trecută.
„Reactualizare info: bărbatul de 20 de ani a refuzat transportul la spital, suplimentar au mai fost consultate alte 6 persoane de către echipajele SMURD și SAJ, la fața locului, fără a fi necesar transportul niciuneia la spital”, anunţă ISU Cluj.