Updated on octombrie 30, 2023 Un clujean a întrebat dacă mai există chirii care să coste 5-600 de lei pe lună în Cluj Napoca.
„Salut. B23 aici, piata de chirii a luat-o razna anul asta, momentan stau la o cunostinta, dar si rabdarea ei e cam pe gata asa ca sunt nevoi sa gasesc un loc de dormit macar.Ce alternative de locuit in Cluj exista la 5-600 lei? E maximul cat mi-l permit, salariul e de 1600 + bonuri.
Nu-mi pot lua al doilea job pentru ca vreau sa termin si facultatea anul asta. Ma gandeam la dormitul in masina o vreme (Ford Mondeo-break din 2000)dar nu stiu cat de legal e sau un camping daca mai e deschis”, a scris clujeanul.
Cei care i-au răspuns clujeanului spun că astfel de prețuri nu mai există la chirii și i-au recomandat să se mute în apartamente cu mai mulți colegii sau în cămine private.
„La noi in bloc in 2 camera ,bucatarie ,baie stau 4 baieti . Cred ca proprietarul a cerut 400 € si asa au scapat cu 100 € de persoana . Este spatiu pentru 4 parsoane poate o singura baia e putina . Cheltuielile nu intra in pretul chiriei . Observ asta pe tabelul afisat . Din cand in cand ajung ei la liman”, a scris cineva.
„Din pacate nu, cred ca cel mai putin ar fi undeva pe la 200 euro …
Poti incerca sa gasesti un loc intr-un camin studentesc privat, s-ar putea sa faca exceptii dar poate ai fi nevoit sa imparti camera cu alta persoana.
Parerea mea e ca e putin mai bine decat la gazda.. la gazda ai camera ta dar esti la cheremul gazdei, daca ai ghinion poti prinde una care nu accepta zgomote dupa o anumita ora, fara tv, fara internet … comentarii legate de cat de lungi sunt dusurile samd…
Preturi foarte mici am mai vazut la garsoniere super mici sau conversii gen mansarda / balcon inchis convertit intr-o garsoniera…. nu se merita.
Cred ca ar trebui sa te gandesti la alt job, salariul e super mic pt Cluj. Vezi daca gasesti ceva ce ofera part time, sau sa lucrezi dupa orele de facultate (ex 14 – 22) …”, i-a transmis o altă persoană.
Cât a ajuns să coste chiria în Cluj Napoca
Potrivit unei platforme de imobiliare, numărul caselor și apartamentelor disponibile pe plan local a scăzut, motiv pentru care prețurile au luat-o razna. De asemenea, numărul de tranzacții înregistrate la nivel național a fost redus, acesta fiind un alt motiv pentru care chiriile au ajuns să coste mult mai mult față de anul trecut. Spre exemplu, majorările în cazul apartamentelor sunt cuprinse între 11% și 14%.
Ei bine, dacă doriți să închiriați o garsonieră în Cluj Napoca, trebuie să scoateți din buzunar aproximativ 330 de euro, lunar. Asta înseamnă o creștere de 12,4% față de anul trecut. Nici apartamentele cu două camere nu sunt mai ieftine, prețul acestora fiind cu 15,7% mai mare.
Chiria unei astfel de locuințe este în medie 500 de euro pe lună, iar pentru un apartament cu trei camere, trebuie să achitați cu 15,8% mai mult față de anul trecut, prețul lunar fiind de 650 de euro, potrivit datelor obținute de imobiliare.ro.
La nivelul marilor orașe, la diferență de un an, deprecierea proprietăților rezidențiale disponibile la vânzare pe piața veche este de 26%, în timp ce la Cluj Napoca este de 53%.