Clujean reținut de poliție după ce s-a dezbrăcat într-un autobuz și un magazin

Updated on ianuarie 29, 2022 Un bărbat de 42 de ani a fost reţinut de poliţiştii clujeni după ce a comis acte de exhibiţionism într-un autobuz și un magazin din Cluj Napoca.

„La data de 27 ianuarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 42 de ani, bănuit de ultraj contra bunelor moravuri în formă continuată.

Clujean reținut de poliție după ce s-a dezbrăcat într-un autobuz și un magazin 1

Din cercetări a reieşit faptul că la data de 10 ianuarie a.c. şi 11 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi săvârşit acte de exhibiţionism în timp ce se afla într-un mijloc de transport public în comun, precum şi într-o unitate comercială din municipiul Cluj-Napoca”, a transmis IPJ Cluj.

„Bărbatul de 42 de ani, reținut în cursul zilei de ieri pentru ultraj contra bunelor moravuri a fost prezentat magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, fiind dispus față de acesta controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a trasmis ulterior IPJ Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!