Updated on ianuarie 2, 2022 Vicepreședinte PNL și eurodeputat, fostul jurnalist clujean Rareș Bogdan, l-a criticat dur pe primarul Emil Boc. Rareș Bogdan a vorbit despre traficul îngrozitor din Cluj Napoca și spune că „între Aeroportul Cluj și Primăria lui Emil Boc ajungi mult mai greu decât ajungi de la Aeroportul București până la Palatul Parlamentului. E dramatic!”
Invitat în podcastul realizat de entertainer-ul Codin Maticiuc, Rareș Bogdan a spus că spre deosebire de alți ardeleni, el adoră Bucureștiul, transmite Actual de Cluj.
„Rareș Bogdan: Eu sunt printre puținii ardeleni care adoră Bucurștiul. Îl consider unul dintre cele mai spectaculoase și complexe orașe ale Europei. Un oraș care dacă ar fi un pic disciplinat urbanistic și civilizat ar fi perfect.
Codin Maticiuc: Clujul nu e disciplinat din punct de vedere urbanistic?
Rareș Bogdan: E relativ…
Codin Maticiuc: Mie mi se pare extrem de multă civilizație acolo (la Cluj – n.red), din toate punctele de vedere…
Rareș Bogdan: Este, din punct de vedere al culturii stradale, al omului care se mișcă. Dar din punct de vedere arhitectonic, arhitectural, nu, nu este. Clujul a avut o ordine extraordinară atunci când a fost dezvoltat la sfârșit de sec. XIX, început de sec XX, dar din păcate a devenit un haos urbanistic în ultimii ani, din cauza investițiilor majore. Iar acum, vreau să vă spun o chestiune dureroasă pentru mine, chiar dacă, știu, că o sa pară ciudat pentru mulți și o să creeze o știre, dar în Cluj, la ora actuală, circul mai rău, mai prost decât circul cu mașina în București.
Codin Maticiuc: E mai mult trafic la Cluj?
Rareș Bogdan: Da, e mult mai aglomerat. E orașul mic, strâmt.
Codin Maticiuc: Și eu am văzut că e aglomerat dar cum am fost doar la TIFF și Untold, am spus că e normal să fie așa.
Rareș Bogdan: Eu ajung de la Aeroportul Otopeni la Palatul Victoria sau de la Otopeni la Palatul Parlamentului, sau unde vrei tu, ajung mai ușor de la Aeroportul din București, la orice oră din zi, decât ajung de la Aeroportul Cluj până în Zorilor, după Grădina Botanică, sau până la mine acasă, sau până la Primăria lui Boc. Deci, de la Aeroportul Cluj și până la Primăria lui Emil Boc ajungi mult mai greu decât ajungi de la Aeroportul București până la Palatul Parlamentului. E dramatic!”
În urmă cu câteva zile, Emil Boc le-a răspuns celor care spun că e primar de 17 ani și nu a făcut nimic pentru infrastructura Clujului.
”Spun pentru cei care critică că sunt primar de atâta vreme și nu am făcut nimic pentru infrastructura Clujului numai atât: Am adus și am susținut investiții de peste 2 miliarde de euro în infrastructura Clujului. Numai autostrada Transilvania de la Câmpia Turzii la Gilău a fost peste un miliard și ceva de euro. Am deblocat Autostrada Transilvania, pentru că dacă nu era acest tronson nu se mai făcea nimic după aceea.
Apoi am făcut centura de ocolire a Clujului, Apahida – Vâlcele, pe care toată lumea o uită, sau prelungirea Bulevardului Muncii – Apahida. Nu accept să nu se spună adevărul, cu privire la proiecte pe care le-am susținut, promovat și realizat. Nu am stat nicio secundă și am venit în continuare și am pregătit Clujul pentru nivelul doi: metrou centură și tran metropolitan. Tot timpul am gândit în viitor pentru ca Clujul să meargă în direcția în care trebuie.
Nu am stat să ne împingă cineva de la spate, pentru ca Bucureștiul să le facă”, a spus primarul Emil Boc, citat de stiridecluj.ro.