Actualizat: 19 decembrie 2021, 07:03
Un accident a avut loc sâmbătă seară pe drumul dintre Săvădisla și Vlaha, în județul Cluj, după ce o mașină a lovit un bivol care se afla pe marginea drumului și apoi a doborât un stâlp.
„Au fost dislocate la fața locului, în jurul orei 22.20, o autospecială și un echipaj SMURD. Ocupanții erau ieșiți din autoturism în momentul sosirii pompierilor.
A fost rănită o bovină în evenimentul rutier și a fost doborât un stâlp de pe marginea drumului.
Două persoane au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la spital cu afecțiuni ușoare la prima evaluare”, a transmis ISU Cluj.
Advertisements
