Updated on decembrie 9, 2021 Primarul Emil Boc spune că Centura Metropolitană este cea mai complexă lucrare din istoria județului și mult mai greu de realizat decât metroul.
”Este cea mai complicată și complexă lucrare pe care a avut-o Clujul în istorie. E mai complicată decât metroul. Trebuie să faci 20 de noduri care trec printre case, trebuie să expropriezi terenuri, să faci studii geotehnice, să treci prin Făget, să obții aviz de la Mediu pentru a defrișa pădure și să plantezi în altă parte, să faci pasaje ca să poți trece.
La Metrou e mai simplu. E subteran. Și acolo e super complicat, evident, dar nu ai obstacole așa cum ai în materia aceasta. Nu e simplu. Nu vreau să iau apărarea proiectanților. Din nefericire ei au cerut prelungirea până în 31 martie, pentru că nu au putut să se încadreze cu toate avizele și procedurile și nu au putut să se încadreze până la sfârșitul anului.
Vechiul ministru Drulă, de la Transporturi, a scos centurile de pe PNRR. Au rămas pe programele operațional sectoriale, care nici măcar nu au început încă. Fondurile structurale 2021 – 2027, cu prelungire până în 2030, încă nu au început.
Suntem la finalul anului 2021 și nu s-au deschis call-urile de proiecte. Nu se pot depune proiecte. Centura nu este întârziată, din acest punct de vedere, pentru că nu s-au deschis posibilitățile de finanțare”, a declarat primarul