O nouă tragedie în Cluj Napoca. O tânără, medic rezident, a fost găsită moartă într-o garsonieră

Updated on noiembrie 6, 2021 O tânără de 25 de ani a fost găsită moartă în garsoniera pe care o închiriase în urmă cu doar două zile. Alarma la 112 a fost dată de fratele fetei, după ce și-a găsit sora în stop cardio-respirator.

Tânăra s-ar fi sinucis în apartamentul de pe strada Cuza Vodă.

O nouă tragedie în Cluj Napoca. O tânără, medic rezident, a fost găsită moartă într-o garsonieră 1

„Polițiștii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați în jurul orei 10.36 cu privire la faptul că o tânără ar fi decedat într-o locuință din Cluj-Napoca.

La fața locului polițiștii au identificat o tânără de 25 de ani, din același municipiu, cu privire la care echipajele medicale deja prezente la fața locului au declarat, din nefericire, faptul că aceasta nu mai prezenta semne compatibile cu viața.

Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.

Toate circumstanțele în care a survenit nefericitul eveniment urmează a fi cercetate și stabilite în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!