Updated on octombrie 16, 2021 Dan Petrescu are un mesaj pentru jucătorii care refuză și acum vaccinarea.
„Sper să nu vină și la Cluj (n.r – cazurile de COVID-19), deși cred că toți vom fi afectați. Va fi greu, sperăm să avem jucători mereu valizi. Nu sunt toți jucătorii vaccinați, asta e problema.
Eu le spun mereu că e bine să fie vaccinați, dar așa cum știți și voi, nu poți să obligi pe nimeni. Eu sunt vaccinat, normal și sfătuiesc pe toată lumea să se vaccineze„, a spus Dan Petrescu., potrivit Digisport.
Helmut Duckadam: „Ar trebui convinși sau obligați să facă vaccinul”
Helmut Duckadam a așteptat cu nerăbdare lansarea vaccinurilor anti-COVID-19. Fostul mare portar crede că ar fi bine ca jucătorii de la națională să fie constrânși cumva să se vaccineze și a dat ca exemplu Canada, acolo unde guvernul a instituit o măsură dură, pentru a preveni extinderea bolii.
„Unora le e frică de vaccin, dar mie mi-a fost frică să nu-l fac. Și l-am făcut. Acum a fost întrebarea pentru echipa națională. Eu cred că, pe undeva, ar trebui convinși, sau chiar obligați să facă vaccinul.
Pentru că s-a văzut că, în țări mai democratice ca România, un jucător din NBA a fost suspendat o lună, fără salariu, și nu mai face parte din lot.
Înainte de emisiune, am primit un mesaj de la un prieten, care a spus că, de la 30 octombrie, dacă nu ai ambele vaccinuri, nu mai poți să ieși din Canada. Nici cetățenii canadieni, nici ceilalți.
Deci sunt unele țări care chiar aplică niște restricții drastice. Ce e mai bine, nu știu”, a spus Duckadam la Digi Sport Special.