(Video) BREAKING. Un avion a luat foc aseară pe Aeroportul Cluj, la aterizare. Peste 100 de pasageri au fost evacuați

Updated on octombrie 16, 2021 Ieri 15 octombrie, în jurul orei 19:35, o aeronavă a companiei Fly Egypt care efectua un zbor pe ruta Hurghada – Cluj a suferit un incident în timpul operațiunilor de aterizare. La contactul cu solul, pneurile trenului principal de aterizare au explodat și au luat foc.

Echipajul de pompieri al Aeroportului Internațional Cluj a intervenit în cel mai scurt timp și a aplicat procedurile specifice situațiilor de urgență. Incendiul a fost stins, fără ca vreunul dintre pasageri sau dintre membrii echipajului să fie rănit. Urmare a activării planului roșu de urgență la fața locului au sosit mai mute echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

(Video) BREAKING. Un avion a luat foc aseară pe Aeroportul Cluj, la aterizare. Peste 100 de pasageri au fost evacuați 1

La bordul aeronavei companiei Fly Egypt, Boeing 737 se aflau 113 pasageri și 6 membri ai echipajului care au fost evacuați în siguranță. În acest moment Aeroportul Cluj este închis traficului aerian și urmează să fie redeschis în jurul orei 22:30.

Directorul General al Aeroportului Internațional Cluj, domnul David Ciceo a declarat că apreciază în mod deosebit intervenția pompierilor aeroportului care au ajuns la aeronavă în aproximativ 2 minute și au reușit să stingă incendiul în timp record. Datorită acțiunii lor profesioniste nu au existat victime și aeronava nu a suferit deteriorări.

„Avion cu incendiu la trenul de aterizare a aterizat pe pista Aeroportului internațional din Cluj-Napoca. Incendiul a fost lichidat de către SPSU. Au fost dislocate forțe și mijloace din ISU Cluj. Toți pasagerii se evacuează normal. Momentan nimeni nu are nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis ISU Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!