Valeriu Gheorghiță, la Cluj: ”Peste 91% dintre decesele de COVID-19 din ultima lună, la persoane nevaccinate”

Updated on iulie 25, 2021Aproape 90% dintre persoanele confirmate cu noul coronavirus în ultima lună sunt persoane care nu s-au vaccinat anti-Covid, a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele campaniei de vaccinare, într-o conferință susținută la Cluj.

Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni din cazurile nou diagnosticate, aproape 90% sunt diagnosticate în rândul persoanelor nevaccinate, iar în ceea ce priveşte decesele, peste 91% sunt la persoanele care nu au fost vaccinate cu nicio doză.

Valeriu Gheorghiță, la Cluj: ”Peste 91% dintre decesele de COVID-19 din ultima lună, la persoane nevaccinate” 1

Tocmai de aceea în momentul acesta este important să ne protejăm mai bine prin vaccinare. Este soluţia sigură, soluţia eficientă prin care noi putem să ne controlăm situaţia epidemiologică la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional. În condiţiile în care nu vom avea o rată crescută de imunizare în rândul populaţiei, evident că riscăm să avem o creştere importantă a numărului de cazuri„, a declarat Valeriu Gheorghiţă, citat de Digi24.ro.

El a precizat că în România există în continuare un număr mare de persoane care nu au primit nicio doză de vaccin şi îi îndeamnă pe tineri să sprijine populaţia vulnerabilă.

Avem în continuare un număr mare care încă nu s-a vaccinat. Este momentul ca cei tineri să sprijine populaţia vulnerabilă, să îi aducem la vaccinare, să îi programăm şi să putem în felul acesta să ne protejăm mai bine pentru perioada următoare.

Este clar că în România avem o tendinţă la acest moment de creştere a numărului de cazuri. Sperăm ca această creştere să fie una lentă, să nu fie exponenţială şi să putem să ne adaptăm încât să nu existe o presiune crescută asupra sistemului de sănătate„, a mai spus preşedintele CNCAV.

În total, de la începutul campaniei naționale de vaccinare, decembrie 2020, și până în prezent, în România au fost vaccinate 4.929.689 de persoane, dintre care 4.775.014 cu schema completă.

Advertisements
error: Content is protected !!