Updated on iulie 1, 2021 Organizatorii DISCOTECA ‘80 CLUJ confirmă desfășurarea celei de-a patra ediții a evenimentului. Astfel, BONEY M, The show–a tribute to ABBA, GAZEBO, JOY, FR DAVID și ERUPTION vor urca pe scena Sălii Polivalente BTarena din Cluj-Napoca sâmbătă, 18 septembrie 2021.
După ce pandemia a împiedicat organizarea evenimentului în 2020, organizatorii Discoteca ‘80 Cluj confirmă desfășurarea ediției reprogramate în data de 18 septembrie 2021.
„Suntem extrem de fericiți să putem anunța, oficial, desfășurarea acestei ediții în condiții de siguranță. A fost o perioadă pe cât de grea, pe atât de provocatoare pentru noi, publicul nostru și povestea acestui eveniment. Am ținut cont de condițiile impuse de autorități și am încercat să construim un scenariu de desfășurare sigur, care să le permită oamenilor să se bucure din plin de concerte. Așteptăm cu nerăbdare să avem parte de această experiență din nou, împreună.” declară Levente Sánta, organizatorul evenimentului.
Condiții de participare
Participarea la Discoteca ‘80 Cluj, ediția 2021, se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Astfel, accesul la eveniment este permis în baza biletului achiziționat, doar persoanelor vaccinate împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de-a doua doze, respectiv cel puțin 10 zile de la data vaccinării pentru vaccinurile administrate într-o singură doză. Acest fapt va fi dovedit printr-o adeverință de vaccinare, însoțită de actul de identitate.
Publicul este invitat să urmărească constant anunțurile organizatorilor pentru a fi în permanență la curent cu eventualele actualizări ale situației.
Ultimele 2.500 de bilete vor fi puse în vânzare din 1 iulie
Începând cu data de 1 iulie, ultimele 2.500 de bilete la Discoteca ‘80 Cluj, ediția 2021, vor fi puse în vânzare, la dispoziția publicului. Cu această ocazie, organizatorii doresc să-i asigure pe cei care au achiziționat bilete la ediția ce trebuia să se desfășoare în 2020 că acestea sunt automat valabile pentru ediția reprogramată ce va avea loc în acest an, fără a fi necesare actualizări.
La fel ca edițiile trecute, atât înainte de concerte, cât și în pauza dintre ele, atmosfera de discotecă va fi întreținută de un DJ care va avea în playlist mari hituri ale anilor ’80. Discoteca ’80 Cluj 2021 va avea o durată de aproximativ cinci ore.
DISCOTECA ‘80 CLUJ
DISCOTECA ’80 Cluj se va afla la a patra ediție. În septembrie 2019, la a treia ediție a evenimentului, zece mii de oameni veniți din întreaga țară și din străinătate au dansat și s-au simțit extraordinar la Sala Polivalentă din Cluj, la concertele susținute de Thomas Anders & Modern Talking band, Milli Vanilli, Sabrina, Silent Circle și Ottawan. În septembrie 2018, la a doua ediție, spectatorii s-au distrat la concertele Ricchi e Poveri, Boney M, Bad Boys Blue și Samantha Fox. În septembrie 2017, într-o Polivalenta de asemenea plină-ochi, au cântat spre încântarea publicului Alphaville, Sandra, Londonbeat și Fancy.