A murit Adrian Bâc, la 25 de ani. „Au sunat chirurgii din Cluj, chirurgi care le-au spus zeilor arădeni că au greșit”

Updated on iunie 23, 2021Adrian Bâc, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din zona Banatului, a decedat la vârsta de doar 25 de ani.

În jurul morții acestuia s-a iscat un scandal. Rudele susțin că a decedat din cauza intervenției chirurgicale realizate prea târziu.

A murit Adrian Bâc, la 25 de ani. „Au sunat chirurgii din Cluj, chirurgi care le-au spus zeilor arădeni că au greșit” 1

Colegii chirurgi de la Cluj le-ar fi spus celor din Arad că au greșit.

Una dintre rude a povestit pe Facebook momentul tragic. Aceasta îi acuză pe medici de malpraxis.

S-a prezentat la unitatea medicală unde i s-a pus diagnosticul ocluzie intestinală. Ceva s-a întâmplat sau au găsit ceva la care nu se așteptau, au sunat chirurgii din Cluj, chirurgi care le-au spus zeilor arădeni că au greșit (…) că pot aprinde lumânarea (asta e de la mine). Au refuzat părinților dreptul de a-și vedea fiul timp de patru ore după deces”, a scris aceasta pe Facebook, conform glsa.ro.

Decedat după operație

Adrian a ajuns la Spitalul Județean din Arad în cursul nopții de luni spre marți, săptămâna aceasta. Ajuns la spital, tensiunea tânărului era foarte mică, iar la acel moment medicii i-au pus diagnosticul de ocluzie intestinală depășită, conform playtech.ro. Interpretul de muzică populară ar fi fost în infarct mezenetric.

Medicii au decis că trebuie operat de urgență. Din păcate, după ce a fost scos din sala de operație, tânărul de doar 25 de ani a decedat.

Advertisements
error: Content is protected !!