Video. Doi tineri din Cluj-Napoca le-au arătat oamenilor, pe stradă, cum se face corect o resuscitare

Updated on iunie 7, 2021 În Cluj-Napoca, doi tineri le-au arătat oamenilor, pe stradă, cum se face corect o resuscitare.

Cei doi tineri, un medic şi un instructor de fitness, au făcut o demonstrație în centrul municipiului Cluj-Napoca. Le-au arătat trecătorilor cum se face corect o compresie toracică ce poate salva viaţa unei persoane.

Video. Doi tineri din Cluj-Napoca le-au arătat oamenilor, pe stradă, cum se face corect o resuscitare 1

Deşi, în mod normal, manevra se aplică mai mult de 2-3 minute, cei doi s-au luat la întrecere pentru a atrage atenţia și au reușit să menţină ritmul pentru aproximativ 10 minute, transmite stirileprotv.ro.

Instructorul de fitness a fost cel care a cedat primul. Experienţa medicului şi-a spus cuvântul.

Marian Alexandru, instructor de fitness: „Foarte solicitant. Cumva, am auzit că la două minute ar trebui schimbate persoanele pentru a se păstra eficiența. Avea sens”.

Trecătorii spun că la astfel de lecţii trebuie să asiste cât mai multă lume.

Provocarea a fost lansată de medicul rezident care preda cursuri de prim-ajutor.

Dr. Mihai Oprea, medic și instructor de prim ajutor: „Este ceva ce trebuie făcut de toată lumea. Dacă eşti pe stradă şi vezi un eveniment, trebuie să intervii. Nu este suficient să aşteptăm să vină ambulanța, trebuie să intervenim”.

În România mor anual aproximativ 70 de mii de oameni pentru că nu li se acordă la timp primul ajutor, potrivit datelor statistice.

Vezi aici Video:

Advertisements
error: Content is protected !!