Updated on mai 27, 2021 4 clujeni au fost arestați astăzi de Tribunalul Sibiu pentru 30 de zile. Aceștia sunt acuzați că au vrut să fure casa și firma unui sibian.
Un sibian a fost înșelat de un grup infracțional organizat care a vrut să-i fure firma pe care acesta o deține. Cei cinci indivizi au fost arestați preventiv
Un bărbat din Sibiu a fost la un pas de a rămâne fără firmă și fără casă, după ce a fost înșelat de borfași.
Modul de operare al grupării consta în preluarea frauduloasă de la titularii unor societăți comerciale a părților sociale, sub pretextul unei eventuale cumpărări a societății, prin înaintarea unor documente de cesiune false către O.N.R.C.,
profitând de contextul pandemiei, când astfel de operațiuni puteau fi efectuate și online, prin folosirea semnăturii electronice a unui avocat, anunță Ora de Sibiu.
În urma cercetărilor și audierilor efectuate, 5 persoane au fost reținute de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu.
Este vorba despre un bărbat de 49 de ani din Brașov și patru bărbați din Cluj-Napoca, cu vârsta cuprinsă între 38 și 65 de ani.
”Cele 5 persoane cercetate in dosarul instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost arestate preventiv”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.