Cluj. Comoară arheologică găsită de muncitorii din Sri Lanka sub Bulevardul 21 Decembrie 1989

Updated on mai 20, 2021 O descoperire impresionantă a fost făcută în timpul lucrărilor de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, din Cluj-Napoca.

Un sarcofag de copil care datează din Epoca Romană, greu de peste o tonă, a fost găsit de muncitorii din Sri Lanka, angajati de firma care se ocupă de modernizare.

Cluj. Comoară arheologică găsită de muncitorii din Sri Lanka sub Bulevardul 21 Decembrie 1989 1

Bărbatul care lucra pe excavator și-a dat seama că a lovit un obiect dur, așa că a oprit săpăturile. Când au văzut că au dat peste un vestigiu, muncitorii au alertat imediat autoritățile, informează observatornews.ro.

Chaminda Hettiarachchi, muncitor: Este pentru prima oară când văd așa ceva. Noi săpam cu excavatorul și l-am văzut dintr-o dată, adânc în pământ. I-am chemat pe specialiști și acum îl curățăm cu grijă.

Adrian Ursuţiu, arheolog: Avem un sarcofag, practic un mormânt de piatră, după dimensiunea copil. E din epoca romană, e parte dintr-o necropolă probabil, e puțin probabil să fie izolat.

Nu departe de locul în care a fost găsit sarcofagul copilului, au fost descoperite şi mai multe fragmente din vase ceramice din Epoca Romană.

Teodor Taloş, arheolog: In cariera mea scurtă de 10 ani, e prima dată când particip la excavarea unui astfel de sarcofag. Cu siguranță nu e o descoperire frecventă.

După ce va fi curățat, sarcofagul va fi dus şi analizat de specialişti la Muzeul de Istorie. Şi transportul va fi dificil, pentru că întreg mormântul cântăreşte peste o tonă.

Advertisements
error: Content is protected !!