Updated on mai 17, 2021 Deputatul Radu Molnar (USR) a propus ca ziua vaccinării să fie zi liberă. Ludovic Orban (PNL) s-a opus acestei propuneri, astfel că a fost respinsă de Senat.
Radu Molnar: „Politizarea pandemiei are consecințe, din păcate.
Astăzi, în votul de la Senat, PNL nu a acceptat importanța unei măsuri care ar crește rata de vaccinare a populației. Mai mult, Ludovic Orban a ieșit azi public atacând proiectul “O zi liberă pentru vaccinare”.
Motivele invocate sunt strict de natură electorală. Problema ar fi că propunerea legislativă nu a fost negociată în coaliției pentru asigurarea majorității. Asta cu toate că inițiativa este publică și prezentă în circuitul legislativ și în mass-media de săptămâni și a fost discutată în public atâta de mine cât și de Oana Țoiu, iar de comisia de specialitate a trecut cu unanimitate, inclusiv cu voturile PNL.
Toate astea în condițiile în care doar 20% din forța activă a României este imunizată cu cel puțin o doză. Iar în ultimele două zile, numărul celor care se vaccinează este în scădere, doar 34.495 dintre persoanele vaccinate primind prima doză și 60.161 cea de-a doua doză de vaccin, potrivit Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Sa sperăm că la Camera Deputaților îi vom putea convinge pe colegii noștri de importanța promovării vaccinării prin diferite măsuri, inclusiv aceasta a unei zile libere. Pentru ca experiența de anul trecut ne arată ca în toamnă ne așteaptă un val 4 al pandemiei iar noi noi trebuie să ajungem până atunci la un număr cât mai mare de oameni imunizați”.
Ludovic Orban a declarat că PNL nu are nicio obligaţie să susţină proiectul de lege al USR PLUS care prevede ca persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să beneficieze, la cerere, de o zi liberă, transmite Hotnews.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că partenerii de coaliţie nu au discutat cu PNL în acest sens şi nici la nivelul Guvernului. Din punctul său de vedere, iniţiativa legislativă excede cadrul de vaccinare stabilit la nivel guvernamental, a mai precizat liderul liberalilor.
„Nu, nu s-a discutat la nivelul coaliţiei, nu face parte din strategia de vaccinare care este una stabilită la nivel guvernamental. Noi am încurajat companiile să se implice în procesul de vaccinare şi foarte multe companii au arătat responsabilitate şi au îndemnat angajaţii care au organizat, în condiţii exemplare, procesul de vaccinare”, a afirmat liderul iberal.
”Cred că strategia de vaccinare care a fost stabilită de Guvern şi care este implementată trebuie să rămână în continuare strategia de vaccinare. Ca atare nu avem niciun fel de obligaţie de a susţine un proiect de lege al unor parteneri care nu au discutat cu noi, nu au discutat nici la nivel guvernamental şi care, din punctul meu de vedere, excede cadrul de vaccinare care este stabilit la nivel guvernamental”, a explicat Orban, întrebat luni la Parlament dacă PNL susţine proiectul USR PLUS prin care cei care merg la vaccinare să aibă, la cerere, o zi liberă în acest scop.