Updated on mai 11, 2021 Conducerea Companiei de Transport Public (CTP) are în plan continuarea extinderii liniilor electrice. Calea Florești și strada Brâncuși sunt primele artere spre care migrează transportul cu troleibuze.
“Avem un program de extindere spre zona de nord a Mănășturului și spre Gheorgheni. Unele dintre linii le vom realiza în regie proprie, pentru altele însă vom avea nevoie de parteneri externi”, a explicat Liviu Neag, directorul general al CTP, potrivit Media9.ro
Neag susține că este posibil ca troleibuzele să fie utilizate inclusiv pentru transport în zona metropolitană.
Compania de Transport Public Cluj intenționează să introducă linia 48 în următoarea perioadă. Acesta va lega cartierul Gheorgheni de fabrica Emerson, din parcul industrial Tetarom II.