Updated on martie 18, 2021 Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat într-un interviu pentru economedia.ro că metroul din Cluj va fi finanțat de PNRR și va fi finalizat în 2026, limită la care statele membre pot cheltui banii alocați de UE prin acest program dedicat relansării economice post-pandemie.
Întrebat ce proiect de metrou va fi finanțat, cel din Cluj sau București, ministrul a spus că ambele.
„În documentul discutat cu Ministerul Transporturilor și cu care vom merge la Comisia Europeană sunt prevăzute investiții în linii noi de metrou la București și Cluj.
Domnul Emil Boc m-a asigurat că se va face, dar poate fi împărțit în tronsoane și măcar un tronson sau două să fie gata. Noi raportăm număr de km. Dacă e un risc de întârziere, să putem raporta o bucată din el, să ne luăm banii pe el”, a spus ministrul.
Magistrala de metrou va avea peste 14 kilometri, va costa aproape un miliard de euro.