Updated on martie 11, 2021Din 15 martie 2021, Bulevardul 21 Decembrie, tronsonul cuprins între Regele Ferdinand şi Biserica Sf. Petru, intră în modernizare. Lucrările se vor face sub trafic.
Primarul Emil Boc a anunțat modernizări și pe mai multe străzi din cartiere.
Modernizarea Bd. 21 Decembrie se va efectua pe tronsonul Biserica Sfântu Petru – intersecția cu str. Regele Ferdinand.
Bulevardul va avea piste de biciclete pe ambele părți ale drumului, iar banda dedicată pentru mijloacele de transport în comun va fi separată fizic de benzile pentru traficul general. Vor fi plantați arbori, așa cum sunt și pe străzile Horea sau pe Moților.
Dispare însă o bandă auto pe sensul spre centru, dar nu și în intersecții, iar în locul parcării din fața bisericii Sfântu Petru ia naștere o piațetă, cu arbori și băncuțe, informează Ziua de Cluj.
Primarul Emil Boc a anunţat că vor fi modernizare mai multe străzi din Dâmbul Rotund, Iris, Bună Ziua sau Făget. De asemenea, vor fi trasate parcări în cartierul Între Lacuri, acolo unde au fost demolate garajele de cartier.
Între străzile ce urmează să fie modernizate se numără: Badea Cârţan, Colonia Breaza, Perlei, Rubinului, Privighetorii, Fagului, Galaction Liviu Munteanu, Gheorghe Sion, Nirajului, Teilor, Mureşului, etc.
