Updated on noiembrie 26, 2020 Mai mulți preoți din Gherla au fost sancționați după ce jandarmii au descoperit că țin slujbe cu enoriați în biserică.
Duminică, 22 noiembrie 2020, în cadrul unei acţiuni comune cu efective din cadrul poliției, au fost verificate lăcașurile de cult de pe raza municipiului Gherla.
S-au constatat încălcări ale legislației în cazul a trei biserici, respectiv prezenţa unor enoriaşi în interiorul acestora pe timpul desfășurării slujbei religioase, informează gherlainfo.ro.
Preoţii care slujeau în acele biserici și-au recunoscut vina și au fost sancționați cu avertismente scrise, ca urmare a nerespectării prevederilor Legii 55/2020.
De la intrarea municipiului Gherla în carantină, au fost realizate filtre mixte, constituite din jandarmi, poliţişti locali la intrarea, respectiv ieşirea din localitate, precum și în zona gării CFR Gherla. De asemenea, la nivelul municipiului Gherla, a acţionat si un echipaj de intervenţie, care a efectuat activităţi de patrulare în interiorul localităţii, sprijinind și activitatea filtrelor
Astfel, au fost executate un număr de șase acţiuni punctuale independente cu efective de jandarmi, respectiv cinci acţiuni comune cu efective din cadrul Poliţiei municipiului Ghcrla, avănd ca scop verificarea modului de respectare a prevederilor Lcgii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, coroborate cu noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor aduse prin HG 935/2020, urmărind totodată şi prevenirea producerii faptelor antisociale.
Potrivit Jandarmeriei, au fost legitimate 46.112 persoane și au fost controlate 32.660 de autovehicule. Ca urmare a nerespectării Legii 55/2020 au fost aplicate 365 de sancţiuni contravenţionale, în valoarc de 87.200 lei.