O fetiță de 10 ani a murit pe loc într-un accident violent, nu purta centură, o greșeală fatală. Maşina în care se afla copila era condusă de mama ei.
În filmarea făcută de o cameră de supraveghere se observă cum pleacă de la semafor pe culoarea verde și virează la stânga. Doar că, din sens opus, un alt autoturism condus de o femeie intră în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului şi izbeşte în plin maşina în care se aflau cele două, scrie Stirile Pro TV.
Vehiculul se roteşte de câteva ori şi ajunge pe trotuar. Fetiţa, care stătea pe bancheta din spate, nu purta centura de siguranţă, iar rănile i-au fost fatale. După tragedie, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Mai avem o fetiţă de 5 ani, dar… o să fie greu să-i explicăm ei. O să avem mult de suferit”, spune tatăl fetiţei moarte în accident, conform Observator.
„O femeie de 38 de ani a condus un autoturism pe strada Stan Vidrighin din Timișoara, dinspre sensul AEM, iar la intersecție cu strada Batania a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 32 de ani, care circula regulamentar dinspre Ștefan cel Mare efectuând viraj la stânga spre strada Betania pe culoarea verde a semaforului electric.
Din nefericire, în urma impactului, o fetiță de 10 ani, (pasageră în autoturismul condus de femeia de 32 de ani) a decedat”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș, conform Libertatea.
Accident în cimitir. A vrut să aprindă o lumânare de Ziua Morților, dar a ajuns la ATI: O cruce a căzut peste un vârstnic într-un cimitir din Cluj
Un accident grav a avut loc în cimitirul Mănăștur din Cluj-Napoca, unde un bărbat de 86 de ani a fost grav rănit după ce o cruce masivă de beton s-a desprins și a căzut peste el.
Incidentul s-a produs în timpul unei vizite pentru a depune o floare și o lumânare la mormântul apropiaților săi, cu ocazia Zilei Morților. Crucile din cimitir sunt cunoscute pentru stabilitatea precară, după cum susțin rudele.
Călin, fiul victimei, a descris momentul în care, în timp ce curăța mormântul familiei, a auzit crucea căzând peste tatăl său, Iosif, în vârstă de 86 de ani, aflat la doar câțiva metri distanță. Medicii sosiți la fața locului au constatat rănile grave ale victimei, aceasta fiind transportată de urgență la spital și internată în secția de Terapie Intensivă. Bărbatul a suferit o ruptură de bazin, fracturi la coastele inferioare și o fractură de disc, conform Ziua de Cluj.
Fiul bărbatului avertizează asupra pericolului reprezentat de crucile instabile din cimitirul Mănăștur, și cere vigilență sporită din partea celor care vin cu persoane vârstnice sau copii.
„Este un pericol iminent de a se întâmpla noi tragedii,” a declarat Călin, precizând că zona incidentului a fost semnalizată ulterior cu bandă roșie, potrivit sursei citate.