Actorul Bogdan Bob Rădulescu a explicat de ce nu a mers deloc la emisiunea de comedie de la Antena 1, iUmor.
”Deși nu m-am uitat niciodată la tv la nici o ediție, am auzit că emisiunea iUmor e faină, a lansat pe piață o grămadă de tineri cu potențial, colegii mei de trupă din Cluj au ajuns în finală la iUmor, i-am susținut, i-am votat, echipa de acolo din tv e profi și am auzit doar de bine, felicitări lor.
Eu nu fac stand up comedy, nu am avut niciodată material scris și pregătit cu care să mă duc undeva să susțin un show de comedie în formă clasica de stand up, deci nu aveam ce să caut eu la iUmor.
În plus, din considerente de principiu, nu voiam să apar la televiziunea unui personaj toxic și distrugător pentru democrație cum e varanul securist și devalizator de conturi ceaușiste, tovarășul Dan Voiculescu”, a spus actorul, pentru click.ro.
Se pregăteşte de lansare un nou film românesc. Cu Bogdan Farcaş (Clanul) şi Bogdan Bob Rădulescu
O nouă producţie românească se pregăteşte de lansarea în cinematografe. Noul film se numeşte „Spre punctul G” şi îi are în distribuţie pe Bogdan Farcaş (Clanul, Libertate, Noaptea lui Vlad) şi Bogdan Bob Rădulescu.
Care e povestea comediei?
De Ziua Internaţională a Orgasmului Feminin, într-un oraş din Transilvania, viaţa amoroasă a mai multor tineri ia o turnură neaşteptată, după ce situaţiilor lor intime le devin principală preocupare. Cinci poveşti şi sute de probleme.
Ada, o dispeceră la 112, primeşte o grămadă de sfaturi despre cum poate avea orgasm, iar IT-istul obsedat de filme porno, Teo, are parte de o vizită surpriză. Swingerii Levi şi Dora sunt în căutare de parteneri, în timp ce studenta Ina îşi împarte viaţa între două lumi complet diferite: videochat şi biserică, scrie paginidemedia.ro.
Corporatistul Radu merge la psiholog, unde află că la baza violenţei sale e o cauză nebănuită.
Din distribuţia filmului mai fac parte Adrian Cucu (Nuntă pe bani, Mirciulică, Filantropica), Laura Mihalache, Larisa Dobrin şi Cristian Iorga. Regizată de Andi Gherghe şi Szitai Eszter, comedia va fi lansată în cinematografele din ţară în octombrie anul acesta.