Updated on martie 28, 2024 
În inima Transilvaniei, numele orașului Cluj-Napoca deschide uși către o diversitate culturală și istorică impresionantă. Cunoscut sub multiple denumiri în funcție de trecutul și identitatea vorbitorilor săi, orașul este o cronică vie a moștenirii sale bogate. De la Kolozsvár-ul maghiarilor la Klausenburg-ul germanilor, fiecare nume adaugă o nuanță distinctă în povestea sa îndelungată. De-a lungul secolelor, Clujul a fost martor la schimbări politice și culturale, rămânând totuși un punct de referință în peisajul istoric al Transilvaniei.
Reprezentanții Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei au scris o scurtă istorie a numelui orașului. Fiecare nume, de la Cluj la Kolozsvár, Klausenburg sau Kluż, își are propria poveste și legătură cu istoria și identitatea locuitorilor săi. Originile latine și variantele ulterioare ale denumirii sugerează o legătură cu ideea de închidere sau adăpost, reflectând amplasarea orașului într-o vale înconjurată de dealuri, spun aceștia.
„Numele orașului are pentru fiecare o altă semnificație și este poarta către un alt set de amintiri. În limbaj cotidian (vorbirea zilnică), orașul este numit Cluj, asta chiar dacă județul are oficial acest nume de mai bine de jumătate de secol.
Pentru vorbitorii de limbă maghiară, ai căror strămoși au fost majoritari aici mai bine de jumătate de mileniu, este Kolozsvár. Pentru vorbitorii de limba germană, ai căror strămoși au ridicat aici prima așezare fortificată după invazia tătară din 1241, este Klausenburg. Evreii, care iși amintesc de înfloritoarea lor comunitate de înainte de deportările din 1944, îl scriu în idiș קלויזנבורג.
Pentru polonezii ai căror strămoși au venit în urmă cu cinci secole, când erau prigoniți pentru credința lor reformată, este Kluż. Primul nume folosit de români fost Cluș, sau Klus. În actele oficiale medievale și moderne, scrise în limba latină, apare sub forma de Claudiopolis, numele fiind nume dat de scriitorii umanisti. Denumirea oficială din 1919 a fost Cluj, iar după 1974, Cluj-Napoca.
Numele atestat documentar indirect pentru întâia oară în secolul 12, când apare personajul Thomas comes Clusiensis, se pare că provine din latinescul medieval “clusa”. Deși unele explicații au adus în discuție cuvântul slav Kluc (cheie, izvor), sau derivate din numele unui comite Nicolaus-Miklus-Klus-Clus, cuvântul latin clusa (trad. „închis”) se potrivește cel mai bine cu realitatea amplasării așezării într-o depresiune, într-un loc înconjurat de dealuri, un loc închis.
Toate denominările se referă la orașul de pe valea râului Someșul Mic, considerat capitala neoficială a regiunii istorice Transilvania. Cu aproape 2000 de ani în urmă, în aceste locuri se dezvolta orașul roman Napoca, capitală a provinciei Dacia Porolissensis. Mai recent, din 1790 până în 1848 și din 1861 până în 1867, orașul a fost capitala oficială a Marelui Principat al Transilvaniei”, au transmis cei de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
Numele orașului ar mai putea proveni de la un anume primar sas Klaus sau de la faptul că așezarea medievală a apărut în umbra unei mănăstiri, odată ce în germană, pe timpul primilor locuitori sași din această zonă, la mănăstire se zicea Kloster. O altă ipoteză este că numele provine de la primul său magistrat (de origine maghiară), Miklós/Kolos.
Denumirea veche a orașului în limba română, folosită și de Mihai Eminescu în Poesis, era cea de Cluș, ocazional ortografiată și Klus, după regulile de scriere ale limbii maghiare. Denumirea românească de Cluj a devenit oficială în 1918 după unirea Transilvaniei cu România.
Stenograma şedinţei în care Ceauşescu a decis: „Clujul va deveni Cluj-Napoca. Buda şi Pesta nu este la fel?”
În urmă cu aproape 50 de ani, dictatorul Nicolae Ceauşescu stabilea, într-o şedinţă a Comitetului Executiv al PCR, fără vreo consultare a clujenilor, schimbarea denumirii oraşului: din Cluj în Cluj-Napoca. Stenograma şedinţei relevă modul în care erau luat atunci deciziile.
În Arhivele Naţionale ale României apare stenograma şedinţei Comitetului Executiv al Comitetului Central al PCR din 15 octombrie 1974, în care s-a discutat schimbarea denumirii oraşului din Cluj în Cluj-Napoca.
La şedinţă au participat pe lângă Nicolae şi Elena Ceauşescu, prim-ministrul Manea Mănescu, miniştrii Emil Drăgănescu, Constantin Băbălău şi Maxim Berghianu. De asemeneea, a participat şi Leonte Răutu, rectorul de atunci al Academiei „Ştefan Gheorghiu”. Ideea a venit din partea lui Nicolae Ceauşescu care a precizat că „oamenii vor această schimbare”. Iniţial, participanţii la şedinţă au privit cu rezerve schimbarea, scrie Adevarul.ro.
Stenograma şedinţei în care s-a decis schimbarea numelui municipiului Cluj în Cluj-Napoca:
„Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, Clujul sărbătoreşte 1850 de ani de la proclamarea sa ca municipiu. Mâine (16 octombrie) vrem să facem acolo o festivitate şi este bine, cu această ocazie, să-i adăugăm şi denumirea de Napoca şi atunci se va numi Cluj-Napoca. Ce părere aveţi?
Tovarăşul Emil Drăgănescu: Este bine.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: După cum se ştie, Napoca este o denumire dacă.
Tovarăşul Leonte Răutu: Este o denumire dată de romani, de legiunile romane.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: După datele pe care le-am primit eu reiese că Napoca este o denumire dacă. După datele date de istorici mi s-a spus că este o denumire dacă, iar romanii au păstrat-o. Deci, propunem o denumire dacă şi una romană.
Tovarăşa Elena Ceauşescu: Nu este mai bine să nu legăm Cluj-Napoca? Şi mie mi se pare că este o denumire romană; să nu fie amândouă romane.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Indiferent dacă este romană, tot îi dăm această denumire.
Tovarăşul Manea Mănescu: Până acum noi ştiam că Napoca este o denumire dată Clujului de romani.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Aşa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană. În timpul dacilor – aşa se spune în documentul care îl am eu – aşezarea Napoca îşi păstrează acelaşi nume şi în timpul stăpânirii romane şi în anul 124 Napoca este declarat municipiu de către împăratul Hadrian, şi alături de această localitate a fost un sat populat de romani care i-au dat numele latin Clusum. Aşa sunt cel puţin datele istoricilor; dacă voi le-aţi copiat bine?
Tovarăşul Ştefan Bîrlea: Cu siguranţă.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Aşa că păstrăm denumirea de Cluj, care era dată de romani şi denumirea veche, Napoca, care este dacă.
Tovarăşul Leonte Răutu: Nu îmi dau seama ce câştigăm dând această denumire. Şi Parisul înainte s-a numit Lutetia şi nu i s-a dat şi această denumire.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Buda şi Pesta nu este la fel?
Tovarăşul Leonte Răutu: Au fost două oraşe. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Oamenii o vor.
Tovarăşa Elena Ceauşescu: Mult nu câştigăm. Tovarăşul Leonte Răutu: Să nu mai vină şi alţii.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Nu este o regulă.
Tovarăşul Constantin Băbălău: Drobeta – de exemplu – a intrat foarte repede în vocabularul oamenilor.
Tovarăşul Emil Drăgănescu: Să fim de acord.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Deci, să-i spunem Cluj-Napoca.
Tovarăşul Maxim Berghianu: Au şi Hotelul Napoca.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Asta reaminteşte că acum 2000 de ani acolo a existat o civilizaţie şi nu a fost adusă de vânt.
Tovarăşul Emil Drăgănescu: Are o semnificaţie deosebită.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Ce spuneţi, sunteţi de acord?
Tovarăşul Emil Drăgănescu: Este foarte bine.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Deci rămâne aşa: Cluj-Napoca. Sunteţi de acord? Toţi tovarăşii sunt de acord.”