Sol Campbell și-a amintit de Dan Petrescu: „Făcea excelent ambele faze, era fantastic.”

Updated on ianuarie 11, 2023 Fostul fotbalist Sol Campbell a avut cuvinte de laudă la adresa lui Dan Petrescu, la un eveniment de educație financiară la care a participat alături de Daniel Pancu.

Sol Campbell, fost mare fundaș central, cu 7 trofee la Arsenal și 73 de meciuri la naționala Angliei, și-a amintit de duelurile cu Dan Petrescu, care a jucat în Premier League între 1994 și 2002.

Sol Campbell și-a amintit de Dan Petrescu: „Făcea excelent ambele faze, era fantastic.” 1

„Făcea excelent ambele faze, era fantastic. Putea înscrie, putea oferi pase de gol, a fost unul dintre primii fundași laterali care să facă ambele faze. Jucător de top, în opinia mea”, a afirmat Campbell despre Petrescu, potrivit Gazeta Sporturilor.

Daniel Pancu, despre educația financiară a tinerilor

E greu ca la vârsta asta, la 20, 21 de ani, să ai mintea la finanțe, la viitor. Așa suntem toți. Am avut șansa să fiu antrenat de Mircea Lucescu de la 19 ani.

Pe lângă sfaturile despre fotbal, viață și educație, mi-a spus că mașinile și femeile frumoase nu se termină la 35 de ani. Viața e mult mai frumoasă după aceea, dacă sunteți atenți acum.

George Copos a venit cu educația financiară, ne vorbea despre acțiuni, bursă, de investit încă de pe atunci, în anii 1997-1998. Eu, la 19 ani, precum colegii mei, ne gândeam la mașini, nu la acțiuni.

E greu de schimbat mintea unui copil de 20 de ani, foarte mulți înțeleg lucrurile astea”, a precizat Pancu, actual selecționer al naționalei U20 a României.

Dan Petrescu vrea să renunțe la un fundaș central

Conform informațiilor oferite de prosport.ro, Dan Petrescu discută, în aceste zile, despre posibilitatea rezilierii îndepărtării francezului de origine cameruneză Jean-Claude Billong (29 de ani), anunță Digi Sport.

Clubul din Gruia speră să găsească înțelegere din partea fostului fotbalist de la Clermont, Benevento sau Maribor și să se realizeze o despărțire amiabilă.

Dan Petrescu l-a folosit pe Jean-Claude Billong doar în trei partide, în acest sezon, toate din Cupa României, iar evoluțiile sale nu i-au oferit încredere ”Bursucului”.

Astfel, tehnicianul consideră că se poate lipsi de jucător, avându-i la dispoziție pe Andrei Burcă, Andrea Yuri, Bogdan Țîru sau Denis Kolinger.

error: Content is protected !!