Updated on ianuarie 13, 2022 Un tânăr de 20 de ani din Florești, dat dispărut ieri, a fost găsit spânzurat într-o zonă împădurită din extravilanul localității Florești.
„La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 04.00, într-o zonă împădurită din extravilanul localității Florești a fost găsită spânzurată o persoană de sex masculin.
La fața locului, polițiștii au stabilit identitatea acesteia, respectiv a tânărului în vârstă de 20 de ani, plecat voluntar de la domiciliu, la data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 12.00.
Pentru depistarea acestuia, în urma sesizării, au fost angrenați în activitățile de căutare polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 6 Poliție Rurală Florești, Serviciului de Investigații Criminale, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și Grupării de Jandarmi Mobile.
De asemenea, activitățile de căutare au beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj.
Cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii” transmite IPJ Cluj.