Updated on aprilie 24, 2021 Lucrările la lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda par fără sfârșit. După ce autoritățile, dar și constructorul au promis că termenul de finalizare va fi în această vară, cu 5 ani întârziere față de termenul inițial, Ministerul Transporturilor a anunțat că o nouă dată.
Deputatul PNL Cluj, Radu Moisin, a întrebat Ministerului Transporturilor despre stadiul lucrărilor pe Autostrada 10 Sebeș-Turda.
Răspunsul ministerului pentru finalizarea lucrării a fost sfârșitul anului 2021.
”În acest moment, lotul 2 este terminat în proporție de 82,29%. Astfel, ambele loturi (1 și 2) urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2021, conform Programelor de Execuție. De asemenea, și nodul rutier Sebeș urmează să fie dat în trafic în totalitate”, se arată în răspunsul Ministerului.
În urmă cu doar o lună, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a transmis în urma unei interpelări făcute de deputatul PNL de Alba, Florin Roman, că circulaţia ar urma să fie deschisă în luna august 2021.
Pe lotul doi care măsoară 24,25 (17+000 – 41+250) kilometri, lucrează Asocierea Aktor Tehnical Societe Anonyme (Aktor S.A.) – SC Euro Construct Trading 98 SRL. Valoare proiect este de 549,33 mil, lei fără TVA, iar data începerii lucrărilor a fost 2 decembrie 2014.