Updated on februarie 21, 2021 Petrecerile cu zeci și sute de oameni continuă să fie organizate în Dej. În ultimele weekend-uri polițiștii au oprit mai multe astfel de evenimente
Și în aceste zile polițiștii au avut de lucru. Două localuri din Dej găzduiau petreceri cu 50, respectiv 100 de persoane.
„În ambele situaţii au fost aplicate măsuri legale, evenimentele fiind încheiate.
Constatările efectuate au condus la aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de Legea 55/2020 atât în cazul administratorilor societăţilor, cât şi a organizatorilor, valoarea totală a amenzilor fiind de 6.000 de lei.
Recomandăm cetăţenilor respectarea prevederilor legale impuse pentru prevenirea şi combaterea riscului de infectare cu virusul Covid-19 şi revenim cu precizarea că în acest context, organizarea sau desfăşurarea evenimentelor private este interzisă!”, a transmis IPJ Cluj.