Carantina în municipiul Gherla se prelungește pentru încă 7 zile, începând de astăzi

Updated on noiembrie 26, 2020 Carantina în municipiul Gherla a fost prelungită pentru încă 7 zile. Începând de astăzi, 26.11.2020, de la ora 05.00, autoritățile au anunțat prelungirea măsurii de carantinare a orașului.

„Având în vedere evaluarea analizei de risc a comunității din municipiul Gherla, efectuată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj și avizată favorabil de Institutul Național de Sănătate Publică prin avizul nr. 216/25.11.2020, CJSU Cluj a propus prin Hotărârea nr. 92 prelungirea pentru o perioadă de 7 zile, începând cu data de 26.11.2020, ora 05.00, a măsurii de carantină zonală instituită prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4.659.818 din 4 noiembrie 2020 și prelungită prin Ordinul Șefului DSU nr. 4.660.011 din 18.11.2020”, a transmis Instituția Prefectului.

Carantina în municipiul Gherla se prelungește pentru încă 7 zile, începând de astăzi 1

Măsura de carantinare a avut efect până acum. Rata de infectare în Gherla a scăzut de la 10.38 la 7.19.

„Din analiza măsurilor privind carantina zonală se observă o tendință de scădere a evoluției infecțiilor, iar acest lucru se reflectă atât în numărul de cazuri săptămânale, cât și în media zilnică a numărului de cazuri și a ratei de pozitivare a probelor. Rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare este în prezent de 7.19 la 1000 de locuitori, în vizibilă scădere față de 10,38/1000, când s-a prelungit carantina zonală pentru 7 zile.

Acest lucru indică o ameliorare vizibilă a situației, dar trebuie acordată în continuare atenție evoluției cazurilor în zonă și avut în vedere faptul că gradul de ocupare a locurilor COVID-19 din spitalele din județ este unul mare”, au mai transmis Instituția Prefectului.

Restricțiile prevăzute de carantină:

-identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedința ori cu adresa declarată în zona menționata şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;

-limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;

-evaluarea de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj a oportunității şi prioritizării de testare a persoanelor şi transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică/Ministerul Sănătății;

-stabilirea, prin grija administrației publice locale din unitatea administrativ-teritoriale Gherla şi a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a rutelor ocolitoare, căilor majore de circulație care tranzitează zona şi aducerea la cunoştința populației prin mijloacele mass-media locale a acestei măsuri;

-asigurarea ordinii publice se asigură de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj sau Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, după caz;

-interzicerea desfășurării următoarelor activități:
▪️organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;
▪️activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor;
▪️activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
▪️activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică;
▪️organizarea și desfășurarea de activități în cinematografe și ale instituțiilor organizatoare de spectacole și/sau concerte;

-oficializarea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu prezența a maximum 20 de persoane;

-instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spațiile publice închise și deschise;
-suspendarea cursurilor școlare care presupun prezența „față în față” pentru toate unitățile de învățământ, cursurile urmând a se desfășura online;
În/Din zona menționată este permisă intrarea/ieșirea pentru:

⏺ transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;

⏺persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor;

⏺persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate;

⏺persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;

⏺elevii care au domiciliul în zona menționată și care urmează cursurile unor unități de învățământ din alte unități administrativ-teritoriale pentru care nu este dispusă măsura de carantină zonală,
⏺deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

⏺deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

⏺urgențe medicale;

Toate persoanele menționate vor prezenta autorităților competente un document din care să rezulte calitatea de elev, legitimație de serviciu valabilă, adeverință de salariat eliberată de angajator sau alt document care să ateste activitatea profesională, iar pentru deplasarea din alte motive decât profesionale vor prezenta o declarație din care să rezulte motivul justificat al deplasării.

Este permisă tranzitarea localității de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în aceasta.

Este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona menționată, prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.

Advertisements
error: Content is protected !!