Updated on mai 25, 2020 Polițiștii din Cluj anunță că l-au găsit pe individul care a lovit o femeie bolnavă, imobilizată într-un scaun cu rotile, duminică, într-o stație de autobuz din Mărăști.
La data de 24 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au identificat persoanele implicate în starea conflictuală care a avut loc în jurul orei 13.30, pe strada Aurel Vlaicu, din Cluj-Napoca, anunță Ziua de Cluj.
În urma conflictului declanșat, polițiștii au identificat o tânără, în vârstă de 23 de ani, din comuna Apahida, care a fost împinsă la sol de către un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
Potrivit polițiștilor, tânărul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, în cauză fiind continuate cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii si liniștii publice și lovire sau alte violențe.