Video Cluj: Artisti cu suflet au impartit zambete printre pacienti. Managerul Spitalului de Recuperare: “aduceti un moment de normalitate intr-o lume stramba”

Updated on august 6, 2015 Compania independentă de teatru și film Create.Act.Enjoy a derulat proiectul „Terapie prin artă – Dăruiește prin artă” în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, în care și-a propus ca timp de două săptămâni să îi facă pe alții să râdă.

Pentru 14 zile, pacienții și personalul medical au beneficiat de ateliere creative, momente artistice itinerante, prezentări atractive despre terapia prin artă și ședințe de consiliere psihologică. Echipa creativă a fost formată din actori, regizori, fotografi, psihologi și 13 voluntari.

“Este cel de-al III-lea an în care am realizat aceste activități, mulțumim Spitalului pectru deschiderea de care dă dovadă, în fiecare an”, a declarat Diana Buluga, coordonator cultural pentru voceatransilvaniei.ro

110 pacienti in cadrul atelierelor creative, au interactionat cu peste 2 000 de persoane in cadrul momentelor artistice itinerante, iar voluntarii au vizitat 30 de pacienti in cadrul mini-proiectului „Ruda pentru o zi”.

“Pentru ceea ce faceți voi trebuie să ai o minte creativă, talent, perseverență și foarte mult suflet. Sunteți niște oameni speciali, aduceți un moment de normalitate într-o lume strâmbă”, a precizat dr. Sanda Patrichi, managerul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.

În urma derulării proiectului au fost făcute 130 de fotografii care vor fi expuse pe holurile Spitalului de Recuperare sub forma unei expoziții permanente.

MIM – Terapie prin artă 2015 from cristian pascariu on Vimeo.

error: Content is protected !!