Updated on iulie 5, 2014 Circulaţia din centrul Clujului va fi restricţionată în acest weekend din cauza spectacolului de operă în aer liber „Aida”, ce va fi ţinut în Piaţa Unirii, anunţă Primăria Cluj-Napoca.
(foto: Nicu Cherciu)
In acest weekend, vor avea loc mai multe restricţionări de trafic în zona centrală a oraşului. Astfel, latura vestică a Pieţei Unirii va fi închisă circulaţiei timp de patru zile, de joi, 3 iulie 2014 şi până duminică, 6 iulie, ora 10:00. Totodată, sâmbătă, circulaţia rutieră pe străzile Napoca, Universităţii şi Bdul. Eroilor va fi închisă între 19:00 şi 23:00.
(sursa: Ziua de Cluj)
Aceste măsuri sunt luate „pentru desfăşurarea în bune condiţii a spectacolului în aer liber „Aida”, organizat de Opera Naţională Română Cluj-Napoca în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca”, după cum se arată într-un comunicat de presă.
Primăria face în acelaşi timp şi un apel către cetăţenii care locuiesc sau au drum în zonă să dea dovadă de înţelegere şi să se conformeze reglementărilor impuse.