Exproprierea terenurilor pentru construirea metroului de la Cluj Napoca va costa 283 milioane lei, potrivit unui Proiect de Hotărâre de Guvern pe care Ministerul Transporturilor îl va trimite Executivului spre aprobare. Pentru…
În luna noiembrie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, s-au înregistrat cu 3% mai multe interacțiuni între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere pe Storia –…
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj a realizat, recent, verificări pe șantierul DEx 4 A3 – DN1 (Tureni), iar mobilizarea este excelentă, în ciuda vremii nefavorabile. Lucrările au ajuns deja…
Primul tronson din drumul judeţean 107I din judeţul Alba, care traversează Munţii Apuseni va fi recepționat în data de 15 decembrie. Drumul, denumit iniţial Transalpina de Apuseni, va purta numele de Transapuseana,…
Administrația locală a aprobat proiectul pasajului rutier pentru descongestionarea traficului din zona străzii Oașului-Bulevardul Muncii. Lucrarea are un termen de realizare de doi ani și șase luni. Investiția presupune costuri de 130…
Vloggerul Mircea Bravo a fost implicat luni dimineaţa într-un accident rutier în comuna Roşia din judeţul Bihor. Maşina condusă de Mircea Bravo a lovit un stâlp de susţinere a reţelei electrice după…
Pescobar și-a extins afacerea cu fructe de mare și un Cluj, acolo unde a deschis recent un nou local. Clienții și-au făcut deja primele impresii, iar mulți au criticat restaurantul. Cu toate…