Ioan Varga a anunțat că face pasul în spate la CFR Cluj, iar antreprenorul elvețian Hendrik Klein preia conducerea clubului. Cedarea acțiunilor ar urma să fie negociată ulterior, în timp ce CFR…
Norwegian renunță la cele două rute lansate în această vară de la Cluj. Copenhaga a fost deja suspendată după 13 zboruri, iar ultima cursă spre Oslo este programată pentru 1 septembrie.…
Zilele Culturale Maghiare din Cluj încep oficial duminică, 16 august. Ediția a XVII-a aduce aproape 600 de evenimente, concerte, expoziții, filme și tururi ghidate, inclusiv în limba română.…
Emil Boc explică de ce vegetația de pe anumite porțiuni ale malului Someșului nu este cosită frecvent. Primarul spune că zona este gândită pentru biodiversitate și se cosește o singură dată, la…
Zi de cotitură la CFR Cluj: Șumudică a semnat în ziua în care clubul a cerut deschiderea insolvenței
Marius Șumudică a semnat cu CFR Cluj în aceeași zi în care clubul a solicitat deschiderea procedurii de insolvență. Noul antrenor preia echipa într-un moment financiar și sportiv complicat.…
Lucrările la Librăria Universității au stârnit controverse după montarea unor ferestre albe. Proiectantul spune că tâmplăria este din lemn stratificat, iar Primăria Cluj-Napoca anunță verificări.…
Emil Boc cere Gărzii de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului oprirea activităților de împrăștiere a îngrășămintelor organice care provoacă mirosul resimțit în Cluj-Napoca și solicită scuze publice din partea Transavia.…