O tânără a murit după ce s-a aruncat de la etaj pe strada Observatorului din Zorilor, în apropierea Spitalului de Recuperare. Tragedia a avut loc în jurul orei 16:40, peste drum de…
În ultimii ani, UEFA a decis să suplimenteze veniturile echipelor care se califică în grupele competițiilor europene, iar bonusurile nu sunt deloc mici. În acest sezon de Liga Campionilor, pe lângă cele…
Dan Petrescu a scăpat de o mare problemă, care se perpetuase din sezonul precedent, restanțele salariale, dar și alte bonusuri din precedentul sezon, când CFR a cucerit al 5-lea titlu consecutiv, anunță…
Mii de oameni din judeţul Cluj beau apă de izvor contaminată. Apa din mai multe izvoare conţine nitraţi peste limitele normale, iar consumul îndelungat al acesteia poate duce la boli grave. O…
În trei dintre cele cinci mari centre regionale analizate, perioada medie de vânzare pentru un apartament a fost mai mică în T2/2022 comparativ cu perioada similară a anului anterior. Timpul mediu necesar…
Universitatea Cluj a renunțat la 5 jucători pe finalul perioadei de transferuri și a adus în schimb 3 fotbaliști. După trei meciuri pe banca Universității Cluj, Eugen Neagoe a început curățenia în…
Primarul Emil Boc împlinește astăzi vârsta de 56 de ani. Născut pe 6 septembrie 1966 la Răchițele, actualul primar al Clujului a fost și prim-ministru al României, în perioada 22 decembrie 2008…