Updated on iunie 4, 2020 Clujul se află joi sub Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi o atenţionare cod galben de averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă pe parcursul acestei zile în 15 judeţe, anunță TVR.
Potrivit meteorologilor, joi, între orele 12.00 şi 22.00, În Maramureș, Crișana și local în Transilvania precum și în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, cantități de apă ce vor depăși 25…35 l/mp, descărcări electrice, vijelii și grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Avertizarea vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.