Updated on mai 30, 2020 În această perioadă aparte, cuvântul „împreună” pare să prindă noi și cu atât mai profunde semnificații, încurajat de gesturi de solidaritate care reamintesc faptul că apropierea sufletească nu are noțiunea distanței.
Întocmai în acest spirit darnic și implicat, Rotary Club Cluj-Napoca OPERA anunță reușita celui mai recent proiect comunitar: O ambulanță pentru Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca. Apogeul acestuia a fost împărtășit publicului joi, 28 mai 2020, ora 18:00, prin predarea Ambulanței de tip A1 achiziționată, prin intermediul acestui proiect, noilor săi proprietari, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca.
Lansată în urmă cu un an, această inițiativă caritabilă își propunea strângerea de fonduri necesare unei ambulanțe performante, ce urma să vină în sprijinul atât de necesar centrului de îngrijire. Fondurile dedicate au fost strânse în mod inedit de clubul Rotarian prin prezentarea unor spectacole și evenimente a căror vânzare de bilete a avut această destinație precisă. Campania a invitat la generozitate și donații pe toți cei dornici de o faptă bună. Această misiune comunitară va fi îndeplinită joi, 28 mai 2020, atunci când ambulanța va fi predată în prezența reprezentanților Clubului Rotary Cluj-Napoca Opera: Dl. Dominic Gidro – Președinte, Dl. Cristian Avram – Președinte Fondator, Dl. Florin Estefan – Membru fondator, Dna. Anca Pintilie – Manager proiect și Membru Fondator precum și a altor Membri ai clubului. Acestora li se alătură, din partea Centrului de Îngrijiri Paliative: Înaltpreasfințitul Părinte †Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, precum și Directorul general, Pr. Bogdan Chiorean. Grație acestora, precum și tuturor donatorilor implicați, proiectul a devenit un exemplu de inițiativă comunitară, cu o putere impresionantă de implicare și solidaritate.
Ideea înființării clubului Rotary Cluj-Napoca Opera s-a născut atunci când un grup de prieteni, din care o bună parte erau sau fuseseră membri activi Rotaract, au decis că există suficient suflet și energie în micul lor cerc pentru un al șaptelea club Rotary în orașul Cluj-Napoca.
Primii 12 membrii s-au întâlnit la data de 20 noiembrie 2017, înregistrarea oficială în analele Rotary International a avut loc în aprilie 2018, iar ceremonia de Cartare a avut loc la data de 9 septembrie 2018 cu Președinte Fondator Cristian Avram.
Echipa avea să se adeverească a fi tânără și dinamică, o mână de oameni plini de entuziasm, idealiști și harnici. Diversitatea profesională, etnică și de gen a membrilor săi, avea să creeze premise bune pentru un mediu extraordinar de lucru, având cu toții scopul altruist de a face bine societății din care fac parte.
Având misiunea asistenței medicale, spirituale și sociale, Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, inițiat la Cluj în anul 2009. Acesta acordă gratuit asistență medicală pacienților cu boli cronice progresive, în deosebi oncologice, aflați în stadii avansate de evoluție. Serviciile medicale ale centrului sunt oferite atât la sediu, în regim de spitalizare continuă, cât și ambulatoriu și prin vizite medicale la domiciliu. Acestea sunt completate de asistența religioasă și psihologică oferită de specialiștii centrului atât pacienților, cât și aparținătorilor. În pofida considerabilei implicări în îngrijirea fiecărui pacient, resursele centrului sunt, însă, limitate iar fiecare sprijin este binevenit. O ambulanță este esențială în desfășurarea activității profesioniste a unui astfel de centru specializat pe îngrijiri paliative, în rândul cărora se regăsesc patologii precum: cancerul, bolile cardiovasculare, bolile respiratorii cronice, SIDA, diabetul, insuficiența renală, bolile cronice hepatice, unele boli neurologice și malformațiile congenitale. Anual, în România, aproximativ 172.663 persoane au nevoie de îngrijiri paliative. În prezent, există doar 1.779 de paturi de destinate acestora în țară, dintre care 1.037 de paturi cu acces fără plată în sistemul public sau prin furnizori ONG de servicii.
Aceste cifre sumbre pot deveni, în timp, mai puțin discrepante prin inițiative precum cea a Clubului Rotary Cluj-Napoca Opera, o dovadă deosebită de empatie și implicare. Vă invităm să le fiți alături membrilor clubului atât la actuala reușită, cât și în viitoarele lor inițiative aflate sub semnul generozității.