Updated on aprilie 26, 2019 Lovitură grea pentru UBER. A fost interzis la Cluj iar până acum compania nu a avut nicio reacție.
Curtea de Apel Cluj a dispus, joi, încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de Uber, în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe raza municipiului Cluj Napoca, sentința fiind definitivă, potrivit stiripesurse.ro.
„Curtea de Apel Cluj dispune încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de pârâta SC Uber Systems România SRL constând în furnizarea de servicii de suport referitoare la verificarea documentaţiei prezentate de furnizori şi a stării autovehiculului, precum şi în sesiuni de informare a furnizorilor care doresc să utilizeze aplicaţia UBER, toate în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe raza municipiului Cluj Napoca.
Dispune publicarea dispozitivului prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala pârâtei. Decizia este definitivă şi executorie”, se arată în decizia judecătorilor.
Asociația Taximetristilor Cluj: „După 3 ani în instanță vine rezultatul final….
AM CĂȘTIGAAAAAAAAAAAAAT!!!!!!!!
Decizie definitivă și irevocabilă!
Uber OUT din Municipiul Cluj-Napoca !!!
Mulțumesc din suflet tuturor colegilor care s au implicat, și în special avocatei Tania Maria Câmpan & Campan&Timonea Law firm!”