Updated on martie 25, 2019 Strada Alexandru Ioan Cuza din Turda va fi transformată în drum cu 4 benzi, câte 2 pe fiecare sens de circulație.
Modernizarea drumului se va face prin Planul de Mobilitate Urbană al municipiului Turda, cu ajutorul căruia s-a reușit semnarea unui important contract cu finanțare europeană, prin intermediul căruia se vor asfalta toate arterele principale din urbe.
Planul prevede și câteva soluții în ceea ce privește fluidizarea traficului, mai ales în ceea ce privește ieșirea spre Cluj-Napoca, informează turdanews.net.
„Pe mine ce mă încântă este faptul că arterele principale ale orașului sunt prinse pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Primăriei Turda, adică vor fi reabilitate pe bani europeni. Sunt prinse arterele principale cum ar fi și Cuza Vodă. Cu Strada Cuza Vodă noi vrem să realizăm o variantă de ieșire rapidă din oraș, pe patru benzi, începând de la intersecția de la Spitalul Municipal, până la ieșirea din Turda.
Această arteră este foarte importantă și extrem de necesară în imediata perspectivă. Așa cum am rezolvat și problema străzi Barițiu, așa ceva se va realiza și pe Cuza Vodă doar că aici, strada fiind mai lată, va permite circulația pe câte două benzi pe un sens astfel că autovehiculele vor putea părăsi mai rapid orașul”, a declarat primarul Cristian Matei,