Updated on februarie 25, 2019 „Războiul rece” i-a adus lui Paweł Pawlikowski al doilea premiu de anvergură mondială, după Oscarul pentru cel mai bun film străin câștigat în 2015 pentru filmul „Ida”: la Festivalul de Film de la Cannes 2018 cineastul polonez a primit distincția pentru Cel mai bun regizor.
Totodată, filmul a fost nominalizat la Premiile Oscar 2019, la trei categorii: Cel mai bun regizor, Cel mai bun film într-o limbă străină, alta decât limba engleză și Cea mai bună cinematografie.
Regizorul Paweł Pawlikowski a dedicat filmul părinților săi, care au constituit principala sursă de inspirație pentru alcătuirea celor doi protagoniști ai filmului. Adevărații Wiktor și Zula, un medic și o balerină burgheză, născuți amândoi în Polonia, au murit în 1989, cu puțin înainte de căderea zidului Berlinului, după 40 de ani de căsnicie, interval în care s-au despărțit și s-au reunit de mai multe ori, căutându-se și apoi pedepsindu-se prin distanță, de o parte și de alta a Cortinei de Fier, întocmai ca cei doi protagoniști ai filmului realizat de fiul lor.
Pe fundalul Războiului Rece în Polonia, Berlin și Iugoslavia și Parisul anilor 1950, filmul creionează o poveste de dragoste la fel de imposibilă precum timpurile trăite de protagoniști. Wiktor – un muzician talentat, cu poziție înaltă și multe relații, și Zula – o fată de la sat, tânără, naivă, cu o voce aproape nepământeană se întâlnesc la preselecțiile pentru ansamblul folcloric de cântece și dansuri „Mazurek”. El vede în ea „scânteia” și-i oferă șansa să facă carieră. Se îndrăgostesc unul de celălalt, chiar dacă între ei totul le stă împotrivă: caractere, aspirații și orientări politice diferite, mai târziu Cortina de Fier și fatalitatea crudă a sorții.
Filmat în alb-negru, filmul se remarcă prin jocul actoricesc de excepție al unor actori polonezi de renume precum Tomasz Kot, Joanna Kulig sau Agata Kulesza, dar și prin muzica genial orchestrată de compozitorul polonez Marcin Masecki.
O coproducție Polonia/Marea Britanie/Franța, filmul este distribuit în România de Independența Film.
Durata filmului: 84 minute. Intrarea este liberă