Alin Tişe, după ce Viorica Dăncilă a tăiat Clujului 35 de milioane de euro:  „GREVĂ ADMINISTRATIVĂ … preşedintele PSD Liviu Dragnea a  inclus Clujul pe lista celor care nu mai merită …”

Updated on februarie 13, 2019 Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, este nemulțumit de decizia Guvernului de a-iu tăia 35 de milioane de euro din bugetul de dezvoltare prin transferul plăților asistaților sociali. El propune grevă administrativă.

„Consider acest buget naţional ca fiind o răzbunare politică. De altfel, preşedintele PSD Liviu Dragnea a şi inclus Clujul pe lista celor care nu mai merită bugete pentru dezvoltare. În această situaţie, fac apel la administraţiile publice locale care se regăsesc în situaţii similare nouă şi le propun intrarea în GREVĂ ADMINISTRATIVĂ, ca reacţie faţă de abuzurile noii Legi a bugetului de stat”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Alin Tişe și preluat de g4media.ro

Alin Tişe, după ce Viorica Dăncilă a tăiat Clujului 35 de milioane de euro:  „GREVĂ ADMINISTRATIVĂ ... preşedintele PSD Liviu Dragnea a  inclus Clujul pe lista celor care nu mai merită ...” 1

Potrivit acestuia, „ultima soluţie în faţa noului buget de stat” este greva administrativă.

„Asistăm la un asalt fără precedent al PSD-ALDE la adresa consiliilor judeţene performante. Singurele informaţii la care avem acces indică o încărcare majoră a bugetului Consiliului Judeţean Cluj cu cheltuieli pe care nu le-am mai avut, iar capitolul investiţii este pus serios în dificultate.

Aceste cheltuieli adăugate înseamnă aproximativ 35 de milioane de euro, sumă care, de fapt, nu se va mai putea regăsi în investiţii. Pentru noi, 35 de milioane de euro este dublul bugetului pe care anul trecut l-am avut la dispoziţie pentru drumuri judeţene”, menţionează Alin Tişe.

El susţine că „mecanismele de împărţire a bugetelor sunt total lipsite de transparenţă şi ne sunt refuzaţi toţi indicatorii necesari creionării bugetului judeţean, înainte de adoptarea de către Parlament a Legii bugetului de stat, fără vreo şansă pentru amendamente”.

Advertisements
error: Content is protected !!