Updated on septembrie 13, 2018 Meciul naționalei de tineret împotriva reprezentativei Țării Galilor, care poate decide în mare măsură calificarea la Campionatului European Under-21 din 2019, se va juca la Cluj, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
Partida este programată pe 12 octombrie, de la ora 19:00, anunță Federația Română de Fotbal.
Informații privind biletele vor fi anunțate ulterior pe site-ul www.frf.ro. Cele trei jocuri ale României de acasă din calificări s-au disputat la Ovidiu, pe stadionul Viitorul. La partida câștigată marți, 11 septembrie, în fața Bosniei-Herțegovina, scor 2-0, au asistat 4.182 de spectatori.
Neînvinsă până acum, naționala U21 mai are nevoie de 4 puncte în aceste ultime două jocuri pentru a fi sigură de locul întâi. Cele 9 câștigătoare de grupe merg direct la EURO, în timp ce 4 din cele 9 ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off.
Clasamentul grupei în acest moment arată astfel:
ROMÂNIA 8 5 3 0 13-4 18
Bosnia-Herțegovina 9 6 0 3 22-7 18
Portugalia 8 5 1 2 20-9 16
Elveția 9 3 1 5 10-15 10
Țara Galilor 8 3 1 4 8-11 10
Liechtenstein 8 0 0 8 2-29 0
