Updated on septembrie 12, 2018 Un alt grav accident a avut loc lângă Cluj. 5 persoane au fost rănite miercuri seara pe drumul județean 103K, la ieșire din localitatea clujeană Căpușu Mare spre Dângău.
Accidentul s-a produs pe sensul de urcare spre Dângău, în evenimentul rutier fiind implicate un autovehicul și un camion al companiei Arabesque, informează someseanul.ro.
Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în urma accidentului au fost rănite cinci persoane, două dintre acestea fiind în stare gravă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj precizează că accidentul a avut loc din cauza neadaptării vitezei într-o curbă de către șoferul camionului, un bărbat de 36 de ani din Chinteni, care a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul în care se aflau cinci persoane, între care și un copil de 10 ani.
Toate cele cinci victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca.