Updated on august 29, 2018 În așteptarea noului an universitar, studenții se cupă cu vânatul de chirii. Imobiliare.ro prezintă o hartă interactivă a chiriilor care poate fi de folos.
O hartă interactivă a chiriilor în marile oraşe – Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj, Constanţa şi Braşov – a fost realizată de imobiliare.ro şi vă ajută să vă orientaţi în căutarea unei chirii potrivite. Puteţi căuta chiar şi pe baza preţului per cameră, foarte util pentru cei care sunt dispuşi să aibă unul – sau mai mulţi – colegi de apartament, potrivit Stirile Pro Tv.
De exemplu, pentru cei care vor să stea singuri, cele mai mici chirii la garsoniere în București sunt în Apărătorii Patriei şi Drumul Taberei, unde se ajunge şi sub 250 de euro pe lună. La 2 camere, chirii sub 300 de euro găsiţi în zone de la marginea Capitalei, ca Progresului sau Roşu. Luaţi însă în considerare şi distanţa faţă de facultate şi accesul la metrou sau alte mijloace de transport în comun.
Preţurile nu sunt mult mai mici nici în Cluj, unde doar în Mănăştur şi Mărăşti găsiţi garsoniere sub 250 de euro pe lună. Iar în Iaşi, pentru preţuri mai mici trebuie să vă orientaţi spre Tătăraşi sau Păcurari.
Harta nu vă ajută însă să vedeţi şi cum arată garsonierele şi apartamentele respective, ci doar cât speră proprietarii să obţină pe ele. Dacă nu aveţi chef sau timp pentru vizionări, ori pur şi simplu vă temeţi să nu cădeţi într-o capcană imobiliară, recent a fost lansată platforma studentExpert, unde vizionările sunt transmise live pe Facebook, iar dacă vă place ce vedeţi, puteţi închiria online.
Live-urile sunt făcute chiar de studenţi, însă unii cu „,masterat” în căutat chirii, şi nu sunt doar din Capitală, ci şi din celelalte mari centre universitare.