Updated on august 24, 2018 Clujul este „răsfățat” cu promisiuni de la București. Premierul Viorica Dăncilă promite trenuri de mare viteză Cluj-Timișoara și Cluj-Budapesta.
Guvernul a adoptat joi, printr-o Hotărâre, al doilea pachet de investiţii strategice care urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. (CNSP).
Astfel, au fost aprobate opt proiecte de investiţii, printre care realizarea liniei ferate de mare viteză pe ruta Timişoara – Cluj, Craiova – Sofia, Timişoara – Belgrad şi Cluj – Budapesta, construcţia magistralei de metrou M7, dar şi extinderea Portului Constanţa sau amenajarea complexului hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole pe fluviul Dunării, informează Digi 24.
Astfel, primul obiectiv este realizarea liniei ferate de mare viteză, în lungime de aproximativ 1.275 km, care va asigura reducerea timpului de legătură dintre Capitală şi principalele oraşe de pe traseu şi va crea posibilitatea realizării unor conexiuni precum Timişoara – Cluj, Craiova – Sofia, Timişoara – Belgrad şi Cluj – Budapesta.
“Se stimează atragerea unui număr important de călători de la transporturile aeriene şi rutiere către transportul feroviar, atragerea turiştilor, a tinerilor cu înaltă calificare în centrele universitare, de cercetare sau industriale care există sau care se vor dezvolta pe traseu, dar şi a investitorilor străini, prin crearea unor sectoare industriale specializate”, precizează Guvernul printr-un comunicat de presă.
Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, şi omologul său ungar Peter Szijjarto au convenit, la începutul lui 2018, în privinţa dezvoltării unei linii de cale ferată de mare viteză între Cluj-Napoca şi Budapesta, a anunţat ministrul ungar de Externe, informează Ziua de Cluj.
“Am vorbit despre acest lucru cu ministrul Transporturilor aici, în România. Deja un milion de euro s-a investit în acest scop, pentru studiu de fezabilitate şi, desigur, vom oferi informaţii în continuare odată cu avansarea proiectului”, a declarat Peter Szijjarto, câteva luni mai târziu.