Consiliul Județean Cluj a reușit una dintre cele mai bune performanțe financiare din România, asigurând aproape 66% din bugetul total din venituri locale, potrivit unei analize realizate pe baza execuțiilor bugetare ale administrațiilor județene. Clujul este considerat lider la capitolul autonomie financiară, alături de Ilfov și Timiș, fiind printre puținele județe care reușesc să genereze majoritatea banilor direct din economia locală, prin taxe, impozite și activitatea companiilor din județ.
În cifre absolute, CJ Cluj a avut venituri totale de peste 731 de milioane de lei, dintre care aproximativ 480 de milioane provin din venituri proprii. Analiza arată că modelul economic al Clujului continuă să ofere administrației locale o independență financiară rar întâlnită în România.
Ca și cuantum efectiv, cele mai importante venituri le-a avut CJ Maramureș (852 mil. lei), urmat de Bistrița Năsăud (824 mil.), Dolj (767 mil.), Iași (762 mil.), Prahova (733 mil.) și Bihor (731 mil.). La polul opus, cele mai mici venituri au fost în Brăila (208 mil. lei), Covasna (219 mil), Caraș Severin (267 mil.) și Teleorman (282 mil. lei). Analiza execuțiilor bugetare ale consiliilor județene din România pentru ultimul an fiscal trecut arată însă o țară a contrastelor, dacă ne uităm la veniturile proprii.
Sunt un grup de 8 – 10 județe care reușesc să adune aproape 40% din totalul bugetului, venituri proprii. Altele, marea majoritate, aproape 20, nu reușesc să adune din total venituri mai mult de 30% venituri proprii. Sibiu se află aici pe locul 12, cu un procent de 36,8% venituri proprii din total venituri.
În vârful piramidei independenței financiare se situează axa de dezvoltare Cluj-Ilfov-Timiș, județe care au reușit să strângă peste 60% venituri proprii. Clujul se impune ca lider incontestabil al autonomiei bugetare, reușind performanța rară de a-și asigura aproape 66% din bugetul total din venituri locale, taxe și impozite generate de economia județului, arată o analiză realizată de Turnul Sfatului.
Modelul este urmat îndeaproape de Ilfov și Timiș, care depășesc pragul de 60%, respectiv 59% în ceea ce privește ponderea veniturilor proprii. La polul opus regăsim județul Bistrița-Năsăud, care oferă un paradox. Deși ocupă prima poziție în țară la indicatorul veniturilor totale raportate la numărul de locuitori, cu o sumă record de 2.786 de lei per capita, județul este unul dintre cele mai dependente de factorul extern, bugetul de stat.
Doar 13% din acești bani provin din economia locală, restul uriaș de peste 86% fiind rezultatul subvențiilor și fondurilor guvernamentale și europene. Este imaginea unei administrații care a învățat să „vâneze” bani din exterior. O situație similară se regăsește în Tulcea, unde veniturile totale per capita sunt mari, de peste 2.100 de lei, însă ponderea banilor produși local abia trece de 28%, subliniind vulnerabilitatea zonelor care trăiesc din proiecte punctuale și nu din dezvoltare industrială constantă.


