O învățătoare din Cluj vorbește despre diferențele majore dintre școala rurală și cea urbană, după experiența de predare avută într-o comunitate de la sat. Anca Păușan, premiată la Gala Merito 2026, spune că nu a putut respecta programa de clasa a II-a în mediul rural, deoarece elevii pe care i-a preluat nu știau încă să scrie și să citească. Învățătoarea spune că, înainte de materie, a trebuit să construiască rutine, să lucreze cu părinții și să pornească de la nevoi de bază, inclusiv de la faptul că unii copii nu aveau zilnic mâncare la ei.
Diferențe majore între rural și urban
Învățătoarea spune că perioada petrecută la sat a fost una revelatoare și dificilă, deoarece elevii aveau nevoi complet diferite față de cei din oraș.
„Eu vă spun sincer că n-am respectat nicio programă la rural, pentru că nu am avut cum să respect programa de clasa a II-a când ei nu știau să scrie și să citească. Deci, e o diferență foarte mare.”
Aceasta a explicat că a fost nevoită să înceapă de la zero, punând accent pe lucruri de bază, nu doar pe învățare, ci și pe nevoi esențiale ale copiilor.
Probleme care depășesc educația
Potrivit Ancăi Păușan, provocările nu au fost doar de natură educațională. Mulți dintre copii nu aveau nici măcar o rutină zilnică sau lucruri esențiale, precum hrana.
„Trebuia să încep de la bază, de la baza piramidei, cu hrana. Ei nu aveau neapărat în fiecare zi un sendviș la ei. Eu trebuia să le aduc, poate chiar de acasă, ceva să mănânce, să le creez o rutină.”
În plus, lipsa unui mediu stabil acasă se reflectă și în comportamentul elevilor și în relația lor cu școala.
„Ei nu aveau nici măcar o rutină, nu știau ce trebuie să facă, care e relația pe care trebuie să o aibă cu mine, pentru că ei de acasă nu știau aceste lucruri.”
Rolul profesorului, esențial
Învățătoarea spune că, dincolo de programă, implicarea profesorului face diferența în astfel de situații.
„Și atunci doar omul sfințește locul. Până la urmă, și noi, profesorii, putem să facem ceva în acest sens.”
Ea a încercat nu doar să îi învețe pe copii să scrie și să citească, ci și să educe părinții, implicându-i mai mult în procesul educațional.
Nevoia unei programe adaptate
Anca Păușan consideră că sistemul de învățământ ar trebui să țină cont de realitățile din teren și să ofere soluții diferențiate pentru mediul rural.
