Updated on ianuarie 26, 2018 Clujenii propun scăderea prețului la abonamente și bilete pe liniile unde șoferii nu dau drumul la căldură. Dacă șoferii vor să facă economie atunci clujenii nu trebuie să plătească bilet întreg.
Un clujean a sesizat Primăria pe My Cluj: „Pe linia lui 24 dupa ce s-a anulat statia de autobuz Dispecerat Unirii si merg o statie pe jos se circula mai nou si fara caldura cu autobuzele mov astea noi achizitionate recent. Toata saptamana masina cu nr 308 vine din capat inghetata soferul nu porneste caldura la statia Somes unde o lasa 30 secunde si o opreste. Impecabil !!?
Totusi platim bilete, abonamente, afara sunt temperaturi scazute, scoateti masinile noi daca circula in aceleasi conditii si scadeti pretul la bilete si abonamente. Justificati costul acestora in functie de conditiile oferite.
Diminetata din statia Pedagogic pana in statia Calea Floresti se fac aproximativ 40 minute de mers in frig, convenabil nu”.
Altcineva propune: „Poate că ar fi o idee bună ca pe timpul sezonului rece stațiile de transport în comun să aibă încălzitoare pentru exterior, precum cele folosite pe unele terase ale restaurantelor sau în locurile de fumat. Civilizat ar fi să nu înghețăm prea tare așteptând mașina, mulțumesc”.
O altă propunere pentru CTP: „Buna ziua, Va rog sa solicitati amenajarea statiei CTP de pe strada Transilvaniei (directia intrare in Cluj-Napoca). Aceasta statie nici nu se poate numi statie intrucat nu indeplineste un minim de decenta. Autobuzul stationeaza la intrare in curtea unor firme private, nu exista refugiu sau cabina”.