(Video) Accident Cluj: Şoferiţa unui Audi a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un camion la intrare în Dej

Updated on noiembrie 8, 2017 În această dimineață, în jurul orei 6.20, a avut loc un accident de circulație la intrare în Dej. O femeie a fost rănită în urma coliziunii între un autoturism și un camion.

Potrivit declarațiilor șoferului de camion, femeii, aflată la volanul autoturismului marca Audi, i s-ar fi făcut rău, aceasta pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu camionul.

(Video) Accident Cluj: Şoferiţa unui Audi a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un camion la intrare în Dej 1

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în șanțul de pe marginea șoselei, informează someseanul.ro

Șoferița de 45 de ani, din Cuzdrioara, spune că se îndrepta spre gara din Dej, pentru a merge la locul de muncă. Inexplicabil a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu camionul, ale cărui faruri au orbit-o. Femeia purta centura de siguranță și a coborât singură din mașină, după care s-a simțit rău și s-a așezat pe bancheta din spate până la sosirea ambulanței.

Vezi video aici:

În urma apelului la numărul unic de urgență 112, la fața locului au intervenit o ambulanță cu medic de la Dej, un echipaj de descarcerare al Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii, pentru a dirija traficul și a face cercetări la fața locului.

Advertisements
error: Content is protected !!